Masaj terapeutic

Terapia florala Bach
August 24, 2014
Gemoterapia
August 24, 2014

Masaj terapeutic

Meridianele energetice sunt  canale de energie care fac schimbul energetic între aura externă şi cea internă a corpului uman.  Ele sunt în număr de 12 şi sunt dispuse în perechi simetrice de ambele părţi ale corpului. Suplimentar există un număr de 8 canale speciale care au funcţii mai deosebite.

Medicina chinezească studiază şi foloseşte aceste cunoştinte de mii de ani.

Deşi numele lor pare legat de cel al unor organe şi ne mirăm să auzim de organe precum “triplul încălzitor”, trebuie precizat faptul că în medicina tradiţională chinezească termenii pe care noi îi folosim pentru organele fizice sunt folosiţi pentru a reprezenta anumite funcţii ale corpului şi reprezintă, prin urmare, o colecţie de organe fizice şi de funcţii ale acestora.

Practicanţii de Tai Chi şi Qi Gong conduc prin anumite mişcări energia din aceste canale energetice.

Terapiile mai cunoscute care au legatură cu meridianele energetice sunt acupunctura şi presopunctura.

Obturarea lor duce la dezechilibre energetice uneori grave, în corp.

Desfundarea de către un terapeut cunoscător a acestor canale duce la reechilibrarea rapidă a organelor sau părţilor din corp afectatealign=”aligncenter”

Este o procedură sigură ale căror efecte benefice sunt simţite de pacient de la primele şedinte de curăţare.

 

Comments are closed.