Articole

Tratamentul cu biorezonanţă sau alternativa naturistă pentru sănătate

 

Pop Oana este farmacistă, doctor în medicină, terapeut autorizat în terapii complementare, specialist în biorezonanţă avizat de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, dar şi lector ANATECOR (Asociaţia Terapiilor Complementare), încă din 2006. Are o experienţă în biorezonanţă de peste cinci ani, cu o bază de date de peste 1.000 de clienţi şi se bucură de o rată de succes de 85 -90% (la sută) din cazurile preluate.

Rep : Ce este biorezonanţa?

Oana Pop: Biorezonanţa face parte din cadrul medicinii energetice sau medicinii cuantice. Este o metodă în totalitate non-invazivă, neavând nici un fel de contraindicaţii. Oricine poate beneficia de această metodă de evaluare şi redobândire a sănătăţii.

Rep : Ce este şi ce face aparatul de biorezonanţă SCIO (Sistem Stiinţific de Operare cu Interfaţă Conştientă)?

O. P.: Dispozitivul SCIO este un sistem de detecţie cu inteligenţă artificală. Efectuează măsurători la nivel celular, determinând starea de sănătate globală a organismului. SCIO beneficiază de tehnologie avansată de ultimă generaţie, tehnologie care a fost dezvoltată şi implementată de NASA. Aparatul SCIO este aprobat de Ministerul Sănătăţii pentru procedurile aplicate pe el. Aparatul este un sistem de bio-feed-back, adică măsurarea unui răspuns fiziologic al corpului şi retrimiterea lui către subiect. Astfel, orice aspect legat de sănătate este dezvăluit, întrucât aparatul detectează oscilaţiile electro-magnetice ultra-fine, produse de orice moleculă, organ, glandă sau sistem fiziologic al corpului. Aparatul SCIO efectuează o evaluare de ansamblu a stării de sănătate, dar şi terapia care trebuie urmată pentru restabilirea sănătăţii.

Aparatul SCIO obţine informaţii despre profilul nutriţional al clientului

REP: Să înţeleg că SCIO este capabil să indice o anumită terapie de urmat?

O. P.: Sigur că da. Aparatul furnizează frecvenţe proprii pentru a redresa şi neutraliza tiparele undelor distructive. Astfel, este reactivată şi stabilizată capacitate de autoreglare, autovindecare a organismului. Prin urmare, organismul este ghidat să se vindece singur.

Rep: Puteţi să ne dezvăluiţi cum lucrează aparatul SCIO? La prima vedere nu pare a fi spectaculos!

O. P.: Este foarte simplu! Celulele organismului nostru, de fapt ale orcărui organism viu, funcţionează la frecvenţe de oscilaţie cuprinse între 1010 Hz – 1011 Hz. Acest parametru reprezintă funcţionarea sănătoasă a celulelor vii. Orice iesire din acest tipar, însemnă apariţia unei boli sau a unui dezechilibru. Aparatul SCIO emite impulsuri electromagnetice care aduc celulele la frecvenţele sănătoase. Celulele, odată aduse în parametri normali, oferă corpului capacitatea de a se vindeca singur, de a se regenera.

Rep: De-a dreptul fascinant! Puteţi afirma că aparatul dvs poate furniza informaţii despre celulele mele?

O. P.: Să fim foarte bine înţeleşi! Acest aparat de biorezonanţă a fost realizat după 20 de ani de cercetări în domeniul medicinii bioenergetice şi bioresponsive. SCIO permite analiza a 16 parametri electrici ai organismului nostru şi poate furniza relaţii nu numai la nivel de celule, ci şi despre hormoni şi neurotransmiţători, despre nivelul de energie şi oxigenare celulară, despre starea sistemului imunitar al organismului sau despre prezenţa sau absenţa unor bacterii, viruşi, ciuperci, viermi intestinali, toxine prezente în organism. De asemenea, monitorizează starea meridianelor şi a centrilor energetici, starea de stres fizic sau psihic, depre bioritmul organismului ori predispoziţia la alergii.
În urma scanării cu aparatul SCIO, clientul obţine informaţii despre profilul nutriţional benefic organismului său, depre starea generală de sănătate a organismului, despre nivelul de vitamine, minerale, oligoelemente, aminoacizi, enzime, acizi graşi nesaturaţi, etc.
Un alt beneficiu obţinut în urma scanării organismului este acela prin care clientul obţine informaţii referitoare la riscurile de îmbolnăvire pe care le comportă, în acest fel ştiind ce să facă pentru a evita dobândirea anumitor boli.

Când suntem “bolnavi” avem un dezechilibru în corp

Rep: Pentru ce boli se recomandă această terapie cu aparatul de biorezonanţă SCIO?

O. P.: Trebuie să vă corectez aici. Din punctul meu de vedere, boala nu există, sau dacă vreţi, nu o vom numi boală, ci vom spune că atunci când suntem “bolnavi”, practic avem un dezechilibru în corp, o ieşire din armonia de oscilaţie sănătoasă. Deci putem apela la terapia cu biorezonanţă atunci când dorim reducerea şi controlul stresului, stimularea sistemului imunitar, stimularea activităţilor fizice şi intelectuale, când dorim dezintoxicarea organismului, când avem afecţiuni respiratorii, dezechilibre hormonale sau atunci când apar dereglări ale somnului. Tot la terapia cu biorezonanţă putem recurge pentru remedierea tulburărilor metabolice, a obezităţii sau a disfuncţiilor digestive sau hepatice. Nu vă pot ascunde faptul că am avut rezultate extraordinare şi în cazul persoanelor care aveau afecţiuni cardio-vasculare, hematologice sau probleme dermatologice, ginecologice, urologice sau chiar oncologice.

Rep: Observ că aveţi o optică neconvenţională în ceea ce priveşte definiţia, apariţia sau tratarea bolii.

O. P.: Să nu credem că ceea ce numim “boală” vine ca o pedepsă sau ca o moştenire. “Boala” este o creaţie a omului şi lui îi aparţine responsabilitatea apariţiei acesteia. În mod reversibil, şi vindecarea trebuie să aparţină tot omului. Mai mult decât atât, omul are o datorie sacră, de a fi şi a se menţine sănătos, îşi datorează sieşi sănătate prin grija pe care trebuie să o poarte pentru corpul său, “templu al divinităţii” (1 Corinteni, Cap. 6).
În altă ordine de idei, consider că toate ‘bolile” din corp au de fapt o altă cauză decât cea fizică. Cauzele trebuiesc căutate în alte planuri, “subtile”, adică cele care cuprind aspectele mentale, emoţionale sau spirituale. Corpul fizic este doar un teren de manifestare a acestor dezechilibre, acestori “boli”, constituindu-se ca un efect, nu ca o cauză, neaflându-se în acelaşi plan cu “boala”. Si de aici rezultă o altă teorie, anume aceea că trebuie să descoperim cauza care a declanşat dezechilibrul fizic, cel vizibil sau “boala”, dacă vreţi. Iar cauza declanşatoare este ascunsă şi de aceea trebuie descoperită şi înlăturată, rezolvată. Odată făcut acest lucru, “boala” dispare din corpul fizic.

Terapeutul este un mediator între bolnav şi problemele acestuia

Rep: Şi aparatul de biorezonanţă poate face acest lucru sau terapeutul?

O. P: Aparatul de biorezonanţă SCIO se autoselectează pe dezechibrele din corp, le semnalează şi le re-echilibrează. Terapeutul nu poate interveni asupra acestui aspect, el doar conduce direcţia pe care o indică aparatul. Terapeutul este un mediator între bolnav şi problemele acestuia. Rolul terapeutului constă în interpretarea datelor furnizate de aparat, în beneficiul bolnavului. De asemenea, ajută bolnavul să identifice cauzele bolilor şi, împreună, să găsească o cale de rezolvare a acestora. Tot aparatul SCIO, pe baza compatibilităţii bolnavului, recomandă remedii naturale şi homeopate. Cum fiecare bolnav este unic şi tratamentul va fi unic. De exemplu, depresia unui individ va fi diferită de a altuia, datorită cauzelor care au declanşat-o, deci tratamentul va fi individualizat. În acest caz, doar simptomele de manifestare sunt comune, însă tratamentul trebuie individualizat. În medicina alopată (n.r. tratament medical constând în administrarea unor medicamente), tratamentul este comun, indiferent de cauzele care conduc la apariţia şi declanşarea “bolii”.

Rep: Rezultă din ce spuneţi, că nu orice terapie este benefică oricărui bolnav.

O. P.: Acesta este un alt avantaj al biorezonanţei şi al aparatului SCIO. Vom cunoaşte, în urma scanării, care terapie este cea mai potrivită bolnavului, inclusiv terapii asociate sau chiar terapiile alopate. Observăm, aşadar, că terapia prin biorezonaţă este o terapie integrativă, care nu se contraindică în desfăşurarea altor terapii.

Rep: Cum se desfăşoară o şedinţă de biorezonanţă şi cu ce pleacă acasă clienţii dumneavoastră?

O. P.: După ce are loc scanarea clientului, care poate dura între una – două ore, în funcţie de fiecare client în parte, acesta nu va merge acasă cu o listă de “boli” sau probleme pe care le are, aşa cum se întâmplă atunci când merge la medicul curent. El va afla despre cauzele profunde care au declanşat dezechilibrele. Primeşte o listă de remedii, practic primeşte soluţia pentru rezolvarea problemelor. Terapeutul este un educator, un invăţător pentru clientul lui. Terapeutul îl va ajuta să conştientizeze greşelile făcute de-a lungul vieţii (alimentaţie, gândire, raţionament sau exprimarea nepotrivită a emoţiilor). Eu privesc bolnavul în ansamblu, adică corpul şi spiritul lui, aplicând principiile terapiilor holistice, pentru că ştim că omul este şi suflet, spirit, nu numai trup. Prin urmare, este o greşeală să observi doar corpul fizic, ignorându-l pe cel spiritual. După şedinţa de biorezonanţă, bolnavul învaţă să se autocunoască, să se accepte, să ştie cum să-şi întărească imunitatea, află care sunt nevoile lui necesare păstrării sănătăţii şi cum să prevină pe viitor apariţia dezechilibrelor, a “bolilor”. De cele mai multe ori, o singură şedinţă de biorezonanţă s-a dovedit a fi suficientă pentru o schimbare radicală a bolnavului şi a atitudinii lui responsabile pentru sănătatea lui. Numai în acest fel se poate declanşa procesul de autovindecare.

Triadă compusă din bolnav, terapeut şi aparatul de biorezonanţă

Rep: Intuiesc aici formarea unei echipe şi văd rolul pe care îl joacă bolnavul….

O. P.: Aşa este. Practic, se formează o triadă compusă din bolnav, terapeut şi aparatul de biorezonanţă. Bolnavul trebuie să se lase “citit” de dispozitivul SCIO, în sensul că trebuie să fie deschis pentru rezolvarea problemelor lui. Terapeutul interpretează multitudinea de informaţii, le ordonează, le priorizează şi le transmite bolnavului potrivit nivelului lui de înţelegere. Trebuie să fie constituită o echipă pentru sănătate, dacă vreţi, unde cel mai important pentru terapeut este bolnavul şi nu boala. Clientul, în esenţă, are nevoie de un prieten, de cineva apropiat sau cu care să desfăşoare o relaţie de comunicare foarte bună, şi nu de cineva care să-i dea verdicte sau să-i spună ce să facă fără să-i explice de ce. Astfel se creează o echipă cu un scop comun, anume vindecarea.

Rep: Oare de ce nu toţi oamenii se vindecă, după urmarea acestor terapii alternative, respectiv a terapiei prin biorezonanţă?

O. P.: Ce vă pot spune este că eu, ca terapeut în biorezonanţă, am o rată de succes cu clienţii mei de 85 – 90 % (la sută), însă dacă dorim să analizăm factorii care constituie un impediment real în rezolvarea problemelor, aş putea enumera: nu toţi terapeuţii ştiu să interpreteze datele furnizate de dispozitivul de biorezonanţă, nu toţi clienţii sunt pregătiţi să afle adevărul despre cauza problemelor lor şi un ultim factor, deosebit de important, este acela că nu toate aparatele de biorezonanţă sunt performante. Unele dintre ele au bazele de date depăşite, altele nu sunt bine calibrate, nu sunt bine întreţinute sau, mai nou, datorită preţului mare cu care sunt achiziţionate, cca 20.000 euro, au apărut aparate de biorezonanţă contrafăcute.

Rep: Unde vă pot găsi clienţii care doresc să beneficieze de tratamentul cu biorezonanţă sau evaluarea stării de sănătate?

O.P.: La sediul nostru din Piaţa Revoluţiei nr. 3/26, în Centrul Nou, “pe platou”, chiar în staţia de autobus şi troleibus. Aici, am deschis, în urmă cu doi ani, “Centrul de Sănătate cu Terapii Naturale”, centru care are toate avizele necesare funcţionării legale precum şi toate standardele capabile să satisfacă cerinţele şi celor mai pretenţioşi dintre clienţii noştri. Pentru programări se pot utiliza numerele de telefon: 0755/454.394 sau 0362/802. 115.

Aurelian Cătălin Pop, Informaţia Zilei 2014

 


 

La Centrul de Sanatate “Sfânta Ana” din Baia Mare, se practică terapia prin biorezonanţă

 

Traim într-o lume plina de nesinceritati, în care ignoranta este stapâna, iar dictatura banului si a pacatului ne-a transformat într-o omenire de uriasi nucleari si de pitici morali. Am descoperit taina atomului, dar am respins Evanghelia lui Iisus. Lipsindu-i modelul Hristos, omul modern cauta modelele printre oameni, dar, din cauza confuziei generale, creata de el însusi, prin promovarea nonvalorilor în locul valorilor divine de Adevar, Bine si Frumos, omul modern îsi gaseste modelul în persoane imorale, fara capatâi, fara Dumnezeu, numai pentru ca ele se numesc “dive”, “megastaruri” sau “superstaruri” pe care le idolatrizeaza. Tocmai din acest motiv întâlnesti tot mai multi oameni ranchiunosi, capabili sa pastreze în ei mânia timp îndelungat, alimentând-o cu gânduri rele si dusmanoase, precum un foc sub un cazan, pentru a-i spori înfierbântarea. Vietile le sunt deformate de ura, iar otrava dinlauntrul lor le chinuiesc sufletele, provocându-le felurite dureri. Despre acesti oameni trufasi, Sfântul Ioan Scararul scria cu multa vreme în urma: “Sufletul mândru e rob al fricii; nadajduind în sinesi, el se teme si de un zgomot slab, pâna si de o umbra. Fricosii îsi pierd adeseori mintile, iar trufia cea mai mare sta în aceea ca omul, de dragul slavei desarte, vrea sa arate, cu fatarnicie, virtuti care de fapt nu se afla în el”.

Formele egocentrismului

Asadar, mândria, amorul propriu, slava desarta, aroganta, laudarosenia sau îngâmfarea, sunt forme diferite ale unui singur fenomen fundamental: egocentrismul. Toate aceste pacate, vizibile mai ales la politicieni, îi fac sa ajunga sa creada ca legile morale nu sunt pentru ei, ci pentru cei de jos, conducându-si viata dupa propriile capricii. Ca sa nu mai vorbesc de “analistii” de la televizor si de prin diverse ziare, care sunt convinsi ca în judecatile, sfaturile si parerile lor se afla deplinatatea adevarului, infailibilitatea si desavârsirea, iar ceilalti oameni sunt tonti, cretini, vrednici de osânda numai pentru ca nu sunt de acord cu ei. Daca ne vom apleca asupra acestor oameni cu dragostea unui samaritean, vom ajunge la concluzia ca bolile lor sufletesti pot fi vindecate. Cu rabdare si credinta. Cu multa credinta. Si dragoste. Si iubire.

Pasiune pentru terapia prin biorezonanta

Dragi cititori, poate n-as fi abordat un asemenea subiect atât de delicat, daca nu m-as fi întâlnit zilele trecute cu doamna biolog Maria Pop, cea care a descoperit misterul si gingasia florilor, pe cararile razlete de la poalele Muntilor Gutâi. Mi-a vorbit cu entuziasm si sensibilitate despre fiica domniei sale, farmacista Oana, care are o mare pasiune pentru terapia prin biorezonanta: “A fost mereu o copila tare cuminte, iar acum, în ultimul timp, pe mine m-a impresionat prin pasiunea si perfectionarea ei în acest domeniu deosebit de spectaculos. Pe zi ce trece, parca se înalta spiritual si se ridica deasupra tuturor mizeriilor vietii…’’.

Metoda de prevenire a îmbolnavirilor

Cu toate ca o cunosteam de când era o domnisoara firava, subtirica si înaltuta ca o trestie, sincer sa fiu, am fost si eu placut surprins sa o aud pe Oana vorbind cu autoritate si multa stapânire de sine despre niste lucruri care m-au pus pe gânduri: Terapia prin biorezonanta este o metoda de prevenire a îmbolnavirilor si de mentinere a unei sanatati optime, precum si de corectare a unor dezechilibre energetice care pot avea ca finalitate starea de boala. Aparatul propriu-zis de biorezonanta efectueaza masuratori la nivel celular, determina starea de sanatate a organismului, detecteaza si echilibreaza zonele de stres la toate nivelurile, prin folosirea reactivitatii electrofiziologice. Punând în armonie stresul si dezechilibrele, aceasta tehnologie poate sa readuca sanatatea corpului prin diminuarea factorilor de stres care au cauzat initial boala si prin stimularea resurselor proprii de vindecare a organismului. Dincolo de aceste definitii seci, ca sa ma întelegeti pe deplin, o sa va dau câteva exemple concrete. Stiti foarte bine ca mânia are efecte devastatoare asupra întregii noastre fiinte. Medicii ne spun ca foarte adesea ulcerul este provocat de mânie si de resentimente si ca el se produce din nou chiar si dupa operatie, în cazul în care nu dispar resentimentele. O astfel de descoperire stiintifica ne arata limpede faptul ca stomacul este facut prin însasi structura lui pentru bunavointa si nu pentru rea vointa. Apoi mânia poate cauza poliartrita. De exemplu, o soacra nu-si putea suporta ginerele, pe care îl vizita o data pe an. si de fiecare data când se întâlneau, femeia facea o criza de poliartrita, care înceta de îndata ce se întorcea acasa. Si apropo de soacra. Am avut o pacienta care mi-a povestit ca a fost internata în spital, iar soacra ei o vizita în fiecare zi la amiaza. Imediat dupa ce pleca, femeia vomita de fiecare data. Stomacul nurorii era deranjat de resentimentul împotriva soacrei, lucru pe care l-a recunoscut cu sinceritate. Dupa mai multe sedinte, prin cooperarea cu psihologii nostri, doamna s-a vindecat de mânie. Devine tot mai clar faptul ca trasaturile de caracter determina în mod frecvent sanatatea fizica a unei persoane. Dupa toate probabilitatile, cam saizeci la suta dintre bolile noastre îsi au radacina în starea mintala si spirituala.

20 de ani de cercetari în domeniul medicinii bioenergetice si bioresponsive

Sa revenim însa la aparatul nostru, al carui grad de sensibilitate este stabilit în asa masura încât sa detecteze cele mai timpurii semne ale vreunei boli sau suferinte, pe care pacientul este posibil sa nu le constientizeze. Dispozitivul rezoneaza cu mii de tesuturi, organe, toxine sau alergeni si înregistreaza gradul la care reactioneaza corpul la acestea. Controlul sanatatii cu acest aparat are foarte multe avantaje, începând cu un cost scazut, apoi dureaza foarte putin, cam o ora, este ecologic, nu se recolteaza probe de sânge, nu este dureros, nu creeaza disconfort si nu are contraindicatii. Pot beneficia de investigatii ale starii de sanatate inclusiv gravidele si copiii.
Aparatul de biorezonanta a fost realizat dupa 20 de ani cercetari în domeniul medicinii bioenergetice si bioresponsive. Acesta permite analiza a 16 parametri electrici ai organismului si da relatii despre: hormoni si neurotransmitatori, starea meridianelor si a centrilor energetici, nivelul de energie si oxigenarea celulara, bioritm, starea de stres fizic si psihic, starea generala de sanatate a organismului, starea sistemului imunitar, predispozitia la alergii sau alergiile la diferite substante, nivelul de vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, acizi grasi nesaturati, tonusul muscular, prezenta sau absenta unor bacterii, virusi, ciuperci, viermi intestinali, toxine în organism sau alte riscuri de îmbolnavire.

Produse naturale din plante medicinale

Vreau sa va mai spun un lucru important: aparatul de biorezonanta este folosit si pentru echilibrarea energetica a organismului si ca terapie adjuvanta pentru o mare varietate de afectiuni sau dezechilibre. Astfel, putem folosi acest tip de terapie pentru: reducerea si controlul stresului, stimularea sistemului imunitar, stimularea abilitatilor fizice si intelectuale, dezintoxicarea organismului, dereglari ale somnului, dureri cronice si rani greu vindecabile, sindromul oboselii cronices alergii, afectiuni respiratorii, dezechilibre hormonale, endocrine, tulburari metabolice, obezitate, disfunctii digestive, hepatice, afectiuni cardio-vasculare, hematologice, afectiuni reumatice, inflamatorii, afectiuni oncologice, ginecologice, urologice, probleme dermatologice, înfrumusetare, întinerire, terapii pentru reducerea ridurilor, lifting facial, dezechilibre neurologice, emotionales terapia anti-fumat, dependente de alcool si droguri, terapii pentru sportivi. De asemenea, Centrul nostru de Sanatate, situat în Piata Revolutiei, chiar lânga statia de autobuz, comercializeaza produse naturale din plante medicinale, suplimente nutritionale organice, adjuvante pentru o gama larga de afectiuni, produse pentru slabire si mentinerea frumusetii. Colectivul de specialisti ai Centrului include medici, farmacisti, biologi, psihologi, asistenti medicali si maseuri. Ce sa va mai spun?!

Rugaciunea dizolva dusmania…

Oana râde. Râdem si noi. Simt ca arde în ea, cu adevarat, o pasiune mistuitoare pentru aceasta tera-pie. Se ridica usor de pe scaun si atunci îmi dau seama ca s-a împlinit la trup, si nu e de mirare, doar e mamica a doi copilasi. Apoi Oana se asaza brusc pe scaun, de parca si-ar fi amintit ceva. Si chiar si-a amintit: “Se spune ca sarpele cu clopotei devine atât de furios când este prins la strâmtoare încât se musca pe sine însusi. A cloci în tine atâta ura si resentimente împotriva altora înseamna acelasi lucru: a te musca pe tine însuti. Noi credem ca le facem altora rau daca pastram împotriva lor ciuda si mânia, dar raul cel mai mare ni-l facem noua. Caci de multe ori se întâmpla sa aruncam aceste resentimente în subconstientul nostru, sa le acoperim cu oblonul rautatii, în timp ce ele ne distrug realmente sufletul. Si stiti care este antidotul? Rugaciunea! Rugaciunea dizolva dusmania, asa cum anumite bacterii dizolva murdaria si curata astfel apa. Sa stiti ca rugaciunea nu este metoda de a obtine de la Dumnezeu ceea ce voim noi. Rugaciunea este vointa de a muri la nivelul unei vieti înfrânte, goale, lipsite de continut si dorinta de a trai la nivelul unei vieti victorioase, conectate la Dumnezeu. Sau asa cum spunea un mare duhovnic, rugaciunea este sârma care se preda dinamului, floarea care se preda soarelui, copilul care se preda educatiei, pacientul care se preda chirurgului, partea care se preda întregului. Toate aceste lucruri le spun clientilor nostri. Ba le mai vorbesc si despre iertare, dar mai ales despre faptul ca viata noastra nu este decât “un abur” si uneori nici nu avem timp sa-i spunem omului de lânga noi cât îl iubim, cât îl pretuim. Unii îmi dau dreptate din primul moment, altii realizeaza mai târziu ca marturisirea pacatelor este singura cale de a se purifica, de a se elibera de poverile sufletesti. Apoi le explic ca totul trebuie sa fie asa cum Dumnezeu a lasat aceasta lume: în armonie. Si tocmai de aceea trebuie sa fim si noi în armonie cu aproapele nostru, sa-l iubim ca pe noi însine. Este un exercitiu teribil de greu, mai ales atunci când trebuie sa ne iubim pâna si dusmanii, care, în definitiv, nu sunt nimic altceva decât niste prieteni mai exigenti…

Floarea recunostintei…

În camera s-a facut din nou liniste. Oana m-a privit cu ochii ei mari, albastri si limpezi, adumbriti de gene lungi, usor întoarse la vârf, apoi mi-a spus cu aceeasi voce calda: “Am crescut împreuna cu fratele meu mai mare, Octavian, într-o familie minunata, care ne-a oferit totul. De la tata, Vasile, am mostenit dragostea de natura, dar mai ales de constructiile din lemn, el însusi fiind un adevarat artist, de care sunt tare mândra, deoarece construieste si restaureaza biserici din lemn… Iar de la mama am mostenit dragostea pentru plante, dar mai ales dragostea fata de Dumnezeu…”.
Apoi cu o voce tremuratoare, cu privirea îndreptata catre mama: “Vreau sa va asigur pe amândoi ca floarea recunostintei mele nu se va ofili niciodata în sufletul meu…”. Din ochii mamei observ cum se preling lacrimi mari de duiosie, de dor, în care “Onica” ei draga îsi scalda visul de a avea o clinica…

Ioan Chertitie, Informaţia Zilei 2012